Premierul slovac: Zona euro nu va rezista în forma sa actuală, va deveni mai mică
Zona euro nu va supravieţui în forma sa actuală şi una sau două ţări vor fi forţate să părăsească blocul monedei unice, pentru că nu

Grecia ar trebui să primească un răstimp mai mare pentru a-şi reforma economia şi nu ar trebui să fie izgonită din zona euro, a spus
Fluxul net de investiții străine pe anul 2011 a fost de numai 1,815 miliarde euro, potrivit datelor oferite de cercetarea comună BNR – Institutul Național de Statistică.
Acest nivel a rezultat în urma diminuării substanțiale a participațiilor la capitalul întreprinderilor finanțate din surse externe ( în sumă de 4,009 miliarde euro) cu pierderea netă anunțată de acestea ( 2.497 miliarde euro).Pe componente, aproximativ
Liderii socialiştilor europeni (PES) au asigurat PSD că îi vor oferi sprijin direct în alegerile legislative din România, premierul Victor Ponta centrându-şi discursul pe retorica
”O țară în care guvernanții, în toiul crizei economice globale, își antrenează cetățenii într-o criză politică și instituțională profundă, cu efecte negative asupra credibilității externe
Conducerilor partidelor care au semnat protocolul ”Alianța România Dreaptă” au aprobat, sâmbătă, intrarea în Alianță. Protocolul ARD a fost semnat pe 16 septembrie și a