Parlamentarii traseiști își vor pierde mandatele, prin viitoarea Constituție
Parlamentarii care vor migra de la partidele din partea cărora au fost aleși la alt formațiuni politice își vor pierde mandatele, potrivit unor prevederi agreate

România se confruntă cun un val sitoric al plecărilor medicilor în străinătate, în primele trei luni ale anului 2013 părăsind țara 580 de cadre medicale,
Regionalizarea României, înlocuirea județelor cu regiuni este o necesitate imperioasă, pentru a crea un alt decupaj administrativ-teritorial al dezvoltării economice și sociale în deceniile viitoare.
Inginerii sunt categoria cea mai numeroasă în actualul Parlament, față de legislatura 2008-2012, când parlamentarii cu pregătire juridică erau cei mai mulți, relevă un studiu
Noul proiect al Legii Sănătății aduce o flexibilitate nemaiîntâlnită până în prezent în finanțarea activității medicale publice. Spitalele publice nu vor mai avea caracter de
Conform datelor furnizate de Colegiul Medicilor, România a pierdut 10.000 de medici înainte de aderarea la UE și încă 10.000 în ultimii 5 ani. Cifra este egală cu toate generațiile de medici specialiști care au ieșit din rezidențiate în ultimul deceniu în România. Fenomenul e de netrecut cu vederea în dezbaterea despre iminenta reformă a Sănătăţii.