TIR Magazin: Lista scurtă (și confidențială) cu propunerile pentru managementul privat al TAROM
Revista TIR Magazin a publicat luni o listă cu 24 de nume – prezumtivi membri în viitorul Consiliu de Administrație al TAROM. Pe listă se

Guvernul urmărește să privatizeze Poșta Română prin majorare de capital social prin aport de capital, un pachet de minimum 20% urmând să fie scos la
Unul dintre paradoxurile de după trecerea la economia de piaţă este cum se face că firmele private obţin profit plătind salarii mari, iar firmele de stat au pierderi, deşi ( unii ar putea spune pentru că) au cheltuieli mici cu salariile. Pentru a exemplifica ce se întâmplă la nivelul marilor corporaţii occidentale, să luăm topul 10 al celor mai bine plătiţi şefi executivi ai firmelor americane.
Guvernul şi FMI au căzut de acord asupra a patru dintre companiile de stat româneşti care vor avea management privat. Potrivit unor surse citate de
Parlamentul reîncepe luni să se reunească în şedinţe de plen, în a doua sesiune a anului 2011, în care au rămas de adoptat legi la care coaliţia de guvernare s-a angajat.În paralel, Guvernul trebuie să implementeze măsurile negociate cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că Uniunea doreşte în continuare reducerea contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate în acest an, deşi oficialii FMI,