Erste: Riscurile politice pentru România sunt în interiorul USL, nu în relaţia cu Băsescu
Ameninţarea pentru stabilitatea politică din România va veni mai degrabă dintr-un conflict în interiorul USL, între PSD şi PNL, în următorii patru ani şi nu

Banca Naţională a României (BNR) a afişat în ultima zi a anului un curs de referinţă de 4,4287 lei/euro, leul înregistrând astfel o scădere de
Anul 2012 este singurul de după 2009 în care este prevăzută o depreciere în termeni reali a leului față de euro. Potrivit analizei Comisiei Naționale
Necesarul de finanţare al Ministerului de Finanţe va fi de 70 de miliarde de lei anul următor, nivel similar cu cel de anul acesta, iar
Consiliul Concurenţei a transmis Băncii Naţionale a României (BNR) date preliminare privind presupusul atac speculativ asupra leului din 2008, care sunt cuprinse într-o investigaţie privind
Accizele pe 2013 vor fi calculate la un curs de 4,5223 lei/euro, anunţat luni de Banca Centrală Europeană (BCE), mai mare cu 5,16% faţă de