leu

Comitetul Executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a aprobat, cu derogare, o tranşă de 512,9 milioaned e euro pentru România, în urma celei de-a şasea evaluări în acordul stand-by, a informat vineri FMI. Autorităţie de la Bucureşti au...
28 septembrie, 2012
Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) a dat vineri publicității un studiu care încearcă să cuantifice impactul crizei politice din românia asupra monedei naționale. Analiza CRPE constată o depreciere a leului față de euro cu 4% și compară...
24 august, 2012
Consultanul economic Aurelian Dochia a declarat, marți, că hotărârea Curții Constituționale de invalidare a referendumului de demitere a președintelui Taian Băsescu este benefică economiei, însă a avertizat că incertitudinile piețelor se vor acutiza mai tare decât în timpul...
21 august, 2012
Tensiunile politice se vor reduce numai temporar, după decizia Curţii Constituţionale de invalidare a referendumului, urmând să revină la nivelul de dinainte de suspendarea preşedintelui, se arată într-o notă a Raiffeisen Bank citată de Mediafax. Reacţia pieţei a...
21 august, 2012
Moneda naţională a trecut pe apreciere la scurt timp după anunţul Curţii Constituţionale că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum, iar cursul a coborât pe piaţa interbancară...
21 august, 2012
După doi ani de recesiune severă, România părea pe cale să revină la o creştere sustenabilă, chiar dacă modestă, însă criza politică de la vârful statului, care se eternizează, slăbeşte economia şi ameninţă să-i alunge pe investitori, relatează...
10 august, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: