Reacția Comisiei Europene după demiterea Laurei Codruța Kovesi
Comisia Europeană ar putea fi nevoită să-şi reevalueze concluzia din MCV referitoare la sustenabilitatea luptei anticorupţie, dacă ar fi pusă sub semnul întrebării capacitatea Direcției

Guvernul român de stânga a obţinut plecarea şefei parchetului anticorupţie, Codruţa Kovesi, revocată luni de către şeful statului, care s-a opus mult timp destituirii acestei
Propunerea de revocare din funcție nu a întrunit condițiile prevăzute de lege, întrucât CSM a dat aviz negativ, iar decretul de demitere emis de președinte lasă un mare
Comisia Europeană reacționează rapid și ferm în fața derapajelor comise de legislativul român. La fel de rapid și unitar reacționează și mediul de afaceri, cele
Președinta Curții Supreme poloneze, Malgorzata Gersdorf, și-a asumat ignorarea noii legislații privind sistemul judiciar și s-a prezentat miercuri dimineața la muncă, în pofida reglementării care
Formularea infracțiunii de abuz în serviciu trimisă la promulgare va duce la achitarea tuturor celor 2.099 de inculpați – funcționari publici, aleși locali, județeni la nivel