justitie

Formularea infracțiunii de abuz în serviciu trimisă la promulgare va duce la achitarea tuturor celor 2.099 de inculpați – funcționari publici, aleși locali, județeni la nivel central etc. – trimiși în instanță, în ultimii patru ani, pentru comiterea unor...
4 iulie, 2018
Ministerul Public avertizează că modificările Codului Penal votate în Senat astăzi, în special în ceea ce privește abuzul în serviciu, încalcă așa-numita Convenție de la Merida (Convenția ONU împotriva corupției, semnată de România în 2003). Prezentăm integral comunicatul Parchetului...
4 iulie, 2018
​ Plenul Senatului a adoptat marți modificarea Codului Penal, într-o ședință tumultoasă și în care cvorumul a fost asigurat cu ajutorul pe care UDMR l-a acordat coaliției majoritare. Scorul înregistrat a fost: 74 voturi „pentru”, 9 abțineri și 28...
3 iulie, 2018
România trece „printr-o perioadă plină de provocări, în care minciuna, impostura, manipularea stau cu regele la masă, ca să citez un clasic poet român”, a declarat vineri, Cristina Tarcea (foto), preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ)....
30 iunie, 2018
Cătălin Ioniţă (foto), care a demisionat marți din poziția de șef al Poliției Române, iar miercuri a fost pus sub urmărire penală pentru fapte de corupție, a revenit joi pe postul de director general al Direcţiei Generale Anticorupţie,...
28 iunie, 2018
Modificarea legislației este „un atribut al Parlamentului, acordat prin Constituție”, răspunde Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după apelul prin care 12 parteneri importanți ai României cer coaliției de guvernare să ia în considerare potenţialul impact negativ al amendamentelor la...
28 iunie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: