Mihaiela Iorga, primul procuror din Dosarul Microsoft, trimisă în judecată
Mihaiela Moraru Iorga a fost trimisă joi în judecată, de către DNA Ploiești, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată (patru acte materiale),

Procurorul general Augustin Lazăr (foto) a dispus efectuarea de verificări la DIICOT în legătură cu instrumentarea unui dosar de prostituţie cu minore în care apare
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, acuză demersurile de subordonare a Justiției ale decidenților politici, în cel mai sever atac la adresa acestora. Prin modificările Legilor
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi,este cercetată disciplinar de Inspecția Judiciară pentru că ar fi încălcat de trei ori statutul magistratului. De
Călin Popescu Tăriceanu a sesizat Inspecția Judiciară, acuzând că declarațiile făcute de Cristina Tarcea (foto), președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură
Raportul întocmit de Inspecția Judiciară după controlul managementului DNA a fost aprobat parțial, marți, în Secția pentru procurori a CSM, el urmând să fie trimis