În ce condiţii vor putea primi băncile date despre clienţi de la Fisc
Băncile vor putea primi date de la Fisc privind situaţiile financiare declarate de potenţialii clienţi numai dacă va fi modificat Codul de Procedură Fiscală în

Mai multe organizaţii guvernamentale din Europa, inclusiv din România, au fost victima unui atac informatic prin intermediul unui aplicaţii de tip malware, creată pentru a
Serviciul Român de Informații nu va fi intimidat de factori politici, mediatici și economici în realizarea misiunilor sale pe terenul securității naționale, a declarat, vineri,
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Fiscul va rămâne în subordinea Ministerului Finanțelor, dar el va coordona activitatea de combatere a evaziunii fiscale, atât
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, miercuri, cererea fostului procuror general al României Ilie Botoş de detaşare la Cancelaria primului-ministru Victor
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va încheia protocoale de cooperare cu autorităţile locale prin care acestea să ofere Fiscului informaţii privind bunurile deţinute atât de