Pentru a zecea lună consecutiv, România a avut cea mai mare inflație din UE
Pentru a zecea lună consecutivă, în decembrie, România a înregistrat cea mai mare rată inflației din Uniunea Europeană, de 5,5% (IAPC – Indicele Armonizat al

Prețurile carburanților au crescut din nou de vineri, cu 5 bani pe litru, conform datelor din aplicația Monitorul Prețurilor. Aceasta este a șasea scumpire din
România se numără printre țările ECE (Europa Centrală și de Est) care se confruntă cu cele mai mari provocări fiscale din regiune în următorii ani,
Riscurile la adresa inflației sunt într-un relativ echilibru, dar presiunile inflaționiste din România au un caracter structural, ceea ce va face ca conduita politicii monetare
Indicele preţurilor de consum (CPI) din Statele Unite a crescut cu un ritm lunar ușor peste aşteptări în luna decembrie, de 0,4%, după ce în
Avansul necontrolat al inflației din ultimii ani a dus la unul dintre cele mai mari declinuri ale îndatorării globale din istorie, notează Financial Times. Nominal