indici bursieri

Bursa americană a evitat la limită punctul care consacră căderea pe termen lung (bear market) și se înmulțesc semnele că perioada de creștere (bull market) se apropie de sfârșit. Indicele bursier american S&P 500 a pierdut 18,1% de...
15 mai, 2022
Cinci noi companii listate la BVB, MedLife (M), Purcari Wineries (WINE), Conpet (COTE), IMPACT Developer & Contractor (IMP) și Sphera Franchise Group (SFG), au fost incluse în indiciii FTSE Russell dedicați piețelor emergente, din 21 martie. Acțiunile M...
21 februarie, 2022
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe minus ședința de vineri, toți indicatorii fiind în scădere, iar valoarea tranzacțiilor ridicându-se la circa 58,1 milioane de euro, transmite Agerpres. Indicele principal al pieței locale, BET, s-a depreciat cu...
20 noiembrie, 2021
Indicele de referință al Bursei de Valori Bucureşti, BET – al celor mai căutate acțiuni,  a depășit marţi pragul psihologic de 12.000 de puncte, pentru prima dată în istoria sa, până la mai mult de 12.006. Bursa de...
14 iulie, 2021
Creșterea în valoare a celor mai importante companii de la Bursa de Valori București (BVB) le expune, eventual, doar la mici corecții, după ce BET și BET-BK, indicii bursieri de referință ai Bursei, au înregistrat maxime istorice luna...
21 iunie, 2021
Indicii bursieri americani S&P 500 și Nasdaq Composite au atins noi maxime istorice, iar prețul petrolului de tip Brent a ajuns la maximul ultimilor 2 ani. Prin creșterile indicilor bursieri, piața arată că forța optimismului investitorilor care pariază...
15 iunie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: