Ilie Bolojan infirmă varianta de a deveni prim ministru
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a respins, sâmbătă, posibilitatea ca el să fie propunerea de premier a liberalilor. Liderul USR PLUS Dan Barna propusese

Filiala PNL Bihor, condusă de Ilie Bolojan (foto), a aprobat duminică moțiunea cu care Ludovic Orban candidează la președinția partidului. În urma votului organizat duminică,
Instituţiile publice au fost gândite „să fie o bază de angajări”, astfel încât au ajuns să fie supraîncărcate cu personal și cu salarii foarte mari,
De la un semnal de alarmă, la un concept și la un plan general: UE s-a angajat, de această dată, într-un plan concret de acțiune
Asociația Municipiilor din România (AOR) propune mutarea unor bani alocați Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) către cofinanțarea proiectelor realizate din fonduri europene, a declarat
Doar 2-3 idei din amplul interviu cu Ilie Bolojan, primarul minicipiului Oradea – un oraș în care, dacă ajungi, ai impresia că ești, deja în