gfr

Potrivit interceptărilor din dosarul în care Gruia Stoica este acuzat că a vrut să obțină ilegal un contract de peste 100 de milioane la Complexul Energetic Oltenia, avocatul Cătălin Boștină l-ar fi contactat pentru aranjarea afacerii pe Călin-Bogdan...
30 ianuarie, 2014
Grup 
Feroviar 
Român (GFR) așteaptă ca Ministerul Transporturilor (MT) să urgenteze eliberarea garanției de 10 milioane de euro depusă pentru privatizarea CFR Marfă, privatizare ce a eșuat pe 14 octombrie anul acesta. „
Ministrul 
Transporturilor 
a 
declarat
 public şi
...
16 decembrie, 2013
GFR îşi va putea lua înapoi banii viraţi pentru privatizarea CFR Marfă – garanţia de 10 milioane de euro şi avansul de 20 de milioane de euro, a anunţat marţi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, la o conferinţă pe...
22 octombrie, 2013
PDL va depune la Parlament o moţiune simplă privind eşecul privatizării CFR Marfă, a anunţat, marţi, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu. „Înregistrăm cel de-al treilea eşec major al Guvernului socialist Victor Ponta. După Oltchim şi Roşia Montană, acum avem eşecul...
15 octombrie, 2013
UPDATE: Potrivit B1TV, la Ministerul Transporturilor, cele două părți (Comisia de privatizare și GFR) lucrează la un proces-verbal în care sunt relatate cele întâmplate. UPDATE: Negocierile se apropie de final, nu s-a ajuns la niciun acord, potrivit MEDIAFAX....
14 octombrie, 2013
Grupul Feroviar Român (GFR) susţine într-un comunicat că, în acest moment, Comisia de privatizare a CFR Marfă invocă termenul de obţinere a avizului din partea Consiliului Concurenţei drept motiv pentru un anticipat eşec al tranzacţiei, pentru a ascunde...
13 octombrie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: