FNGCIMM

Fondul Naţional de Garantate a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat, în 2020, garanții de peste 20,784 miliarde de lei, cât 28,4% din totalul celor date în cei 18 ani de activitate a instituției, ca urmare a programelor...
16 februarie, 2021
Comisia Europeana a autorizat modificarea schemei de ajutor de stat care susține implementarea programului IMM INVEST și, astfel, a fost prelungită perioada de valabilitate a schemei până la data de 30 iunie 2021. A fost obținută și o...
30 decembrie, 2020
În cadrul programului IMM Leasing au fost depuse proiecte în valoare de 371 milioane de lei, la cele 13 instituții financiare nebancare cu care au fost semnate convenții, a declarat miercuri Dumitru Nancu (foto), director general al FNGCIMM,...
26 noiembrie, 2020
De la jumătatea lunii septembrie și până acum, românii au contractat 1.400 credite „Noua casă” în valoare totală de 154 de milioane de lei, a declarat, marţi, Dumitru Nancu directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor...
20 octombrie, 2020
Companiile vor putea accesa schema de creditare subvenționată de stat, aprobată în contextul prevenirii efectelor negative ale pandemiei Covid-19 asupra economiei, abia după ce programul va primi undă verde de la Comisia Europeană. Notificarea a fost transmisă luni,...
1 aprilie, 2020
Normele de aplicare ale OUG 29/2020, prin care companiile vor putea accesa credite bancare de investiții și capital de lucru cu garanții de stat și dobânzi subvenționate vor fi adoptate joi, în ședința de Guvern, a declarat Dumitru...
25 martie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: