Credit record: FMI pregăteşte 600 de miliarde de euro împrumut pentru Italia.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) pregăteşte un împrumut record de până la 600 miliarde euro pentru Italia, reprezentând aproape 40% din Produsul Intern Brut (PIB) al

Majorarea salariului minim pe economie de la 670 de lei la 700 de lei, din 2012, este justificată, iar Guvernul negociază cu patronatele această creştere,
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, pe articole, proiectul legii asistenţei sociale, după dezbateri de două ore. Potrivit Mediafax, amendamentele de fond ale opoziţiei la cele
Guvernul României trebuie să impună crierii de performanță în contractele cu managerii companiilor de stat, pentru că Executivul este responsabil de funcționarea acestor întreprinderi, care,
România poate să-şi finanţeze deficitul public actual şi îl va putea finanţa şi anul viitor, motiv pentru care nu are nevoie să tragă vreo tranşă
Banca Naţională a României ar mai fi trebuit să aştepte câteva luni pentru reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,25% la 6%, pentru a