fmi

Acordul convenit săptămâna trecută de ţările europene pentru creşterea integrării economice este un pas în direcţia bună dar nu o soluţie completă pentru criza datoriilor zonei euro, a declarat duminică economistul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Olivier...
12 decembrie, 2011
Guvernul a convenit cu FMI să continue concedierile la companiile feroviare, dar cere voie să deblocheze angajările în sectoare publice unde este deficit de personal, precum sănătatea, se arată în cea mai recentă scrisoare de intenție către Fond,...
11 decembrie, 2011
Prezentate drept un succes politic, rezultatele summitului pentru salvarea monedei unice europene sunt
9 decembrie, 2011
Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene ca, până la finele acestui an, să trimită firmelor implicate preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica pentru care tranzacţia nu a fost încheiată prin...
8 decembrie, 2011
Guvernul estimează că va obţine între 20 milioane euro şi 60 milioane euro pentru pachetul de 20% din acţiunile companiei aviatice de stat TAROM, pe bursă, potrivit unui document guvernamental citat de Mediafax. În urma negocierilor cu FMI,...
8 decembrie, 2011
România va susţine, la Consiliul European de vineri, amendarea imediată a Protocolului 12 al Uniunii Europene, astfel încât statele membre să fie obligate să-și limiteze prin constituție deficitul bugetar la 3% din PIB și să să încadreze urgent...
7 decembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: