exporturi

Deficitul comercial pe acest an s-a dublat într-o singură lună și a urcat la 1.966,2 milioane euro după primele trei luni ale anului, valoare cu 43% mai mare decât în aceeași perioadă din anul precedent. Gradul de acoperire...
10 mai, 2016
Deficitul comercial a urcat la 993,5 milioane euro după primele două luni ale anului, valoare cu 76% mai mare decât în aceeași perioadă din anul precedent. Ca urmare, gradul de acoperire a importurilor pe baza exporturilor realizate s-a...
11 aprilie, 2016
Deficitul balanței comerciale pe prima lună anului în curs a fost de 382,7 milioane euro, de peste trei ori decât cel din ianuarie 2015. Exporturile au fost mai mici cu 1,6%, în timp ce importurile au crescut cu...
13 martie, 2016
Exporturile României au scăzut cu 1,6% în prima lună din acest an, la 4,1 miliarde de euro, în vreme ce importurile au înregistrat un avans de 3,1% față de ianuarie 2015, ajungând la 4,5 miliarde de euro, reiese...
11 martie, 2016
Vicepremierul Costin Borc, ministru al Economiei, a afirmat miercuri, la conferința cursdeguvernare.ro, că instituția pe care o conduce trebuie să reconsidere activitatea de administrator al companiilor de stat, pe care o îndeplinește ”de multe ori ineficient şi cu...
24 februarie, 2016
Deficitul comercial pe anul 2015 a fost de 8,37 miliarde euro, cu 38% mai mare decât în anul precedent. Prin urmare, gradul de acoperire a importurilor pe baza exporturilor realizate s-a diminuat cu peste trei procente dar a...
11 februarie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: