exporturi

China, cel mai mare poluator din lume, investeşte zeci de miliarde de dolari pentru a construi megarafinării, în contextul în care cererea de combustibil va atinge valoarea maximă peste cinci ani, când această economie va putea să inunde...
7 octombrie, 2020
Datele publicate de Eurostat plasează România imediat după podium între cele mai afectate state UE de pandemie în ceea ce privește exporturile realizate pe primele 7 luni ale anului. Astfel, scăderea exporturilor noastre pe S1 a fost de...
17 septembrie, 2020
Exporturile au rămas în luna iunie 2020 cu circa 13% sub aceeași lună a anului trecut iar importurile s-au diminuat cu aproape 8%, potrivit datelor publicate de INS. Pe fondul refacerii treptate a schimburilor externe în pandemie, deficitul...
10 august, 2020
Cele mai recente date cu privire la evoluția economiei germane indică o revenire în ”V”, cel puțin pentru moment, principala îngrijorare fiind legată de măsura în care această tendință se va menține și în lunile ce urmează. Producția...
7 august, 2020
Germania, cea mai mare economie din zona euro și principalul partener comercial al României, a înregistrat o contracție economică de 10,1% din PIB în trimestrul al doilea din 2020, ușor sub estimările din piață. ”Dacă luăm în calcul...
30 iulie, 2020
Uniunea Europeană va limita exporturile spre Hong Kong de tehnologie ce poate fi utilizată pentru represiune sau supraveghere, potrivit unui proiect de document elaborat după impunerea unei noi legi a securității naționale în fosta colonie britanică. ”Exprimând ”îngrijorarea...
25 iulie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: