Calitatea creșterii economice? Să privim la productivitatea resurselor
România a urcat anul trecut pe penultimul loc între statele membre UE la productivitatea resurselor în economie, după Bulgaria, potrivit datelor comunicate de Eurostat. Scorul

Deficitul comercial pe luna iulie 2018 s-a apropiat din nou de nivelul de 1,3 miliarde de euro, deja stabilizat în ultimele trei luni. Deşi ritmul
Numărul focarelor de pestă porcină africană de pe teritoriul României a ajuns la 826 (dintre care 11 în exploataţii comerciale industriale, unul în abatorul aparţinând
Produsul Intern Brut pe al doilea trimestru din 2018 a crescut cu 4,1% în termeni reali faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent (4,2% ajustat
Inflaţia lunară a intrat semnificativ pe minus în luna iulie 2018, până la -0,48% faţă de +0,32% în aceeaşi lună a anului luna precedent, sub
Câștigul salarial mediu brut pe luna iunie 2018 a fost de 4.527 lei, cu 0,7% mai mare faţă de cel din luna precedentă, potrivit datelor