educatie

După ce guvernele PSD – ALDE au luat măsuri care au afectat grav instituțiile de învățământ superior, Universitatea București lansează un apel către oficialii europeni. Documentul, aprobat de Senatul UB, cere Bruxellesului să elaboreze un sistem european de clasificare...
26 aprilie, 2018
Doar unul din trei români este de acord că oportunitățile de a reuși în viață sunt mai echitabile comparativ cu 30 de ani în urmă. Media europeană a celor care gândesc acest lucru este de 46%, potrivit Eurobarometrului „Echitatea,...
23 aprilie, 2018
Studenții de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza au intrat și ei în grevă japoneză și cer abrogarea HG 131/2018 prin care s-a realizat repartizarea locurilor bugetare pentru anul 2018 – 2019. “Universitățile din Consorțiul „Universitaria”, cele mai prestigioase instituții...
19 aprilie, 2018
Președinția României nu are niciun document cu o analiză a nevoilor educației, deși a promis o astfel de demers în urmă cu patru ani, a declarat vineri profesorul universitar Mircea Miclea (foto), șeful unei comisii prezidențiale care a...
13 aprilie, 2018
Cele mai mari și mai prestigioase universități din România contestă cifrele de școlarizare pentru anul universitar 2018 – 2019. Cifrele prevăd scăderi de locuri la cele mai importante universități: ca o coincidență, e vorba de universitățile care au...
11 aprilie, 2018
Angajații din Educație, MAI și MApN nu vor primi salariile înainte de Paște, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, corectând-o astfel pe Viorica Dăncilă, premierul României. Cei din ultimele două instituții vor primi săptămâna aceasta doar  norma de...
4 aprilie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: