daniel constantin

Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, a declarat că în programul vizitei delegaţiei FMI, BM şi CE există o întâlnire cu preşedintele României, dar a adăugat că la acest moment nu se ştie dacă întâlnirea va fi cu preşedintele interimar,...
31 iulie, 2012
„Am cerut declararea stării de urgenţă din cauza secetei, iar domnul ministru ne-a trimis la dicţionar. Ne-am uitat în dicţionar şi am văzut că se declară starea de urgenţă şi din cauza calamităţilor naturale, printre care şi seceta....
27 iulie, 2012
Construcţia bugetului pe 2013 va include cu siguranţă TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată din acest an, a declarat luni ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la seminarul MEDIAFAX Talks about European Funds. „Dacă...
10 iulie, 2012
Comisia Europeană a înștiințat Ministerul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) privind deficiențele foarte mari în absorbția fondurilor comunitare din programul Operațional petru Pescuit (POP), în condițiile în care Bruxellesul a întrerupt în 13 ianuarie 2012 plățile...
14 mai, 2012
Ministrul Agroculturii, Daniel Constantin, a solicitat Ministerului Economiei crearea unui grup de lucru mixt care să găsească o soluție pentru ca fermierii să beneficieze de energie mai ieftină pentru irigații. ”Am solicitat Ministerului Economiei înfiinţarea unui grup de...
13 mai, 2012
Guvernul USL urmează să reducă de la 24% la 9% taxa pe valoare adăugată la produsele agricole cel târziu din anul 2013, a declarat, vineri, premierul desemnat, Victor Ponta. ”Din punct de vedere al calculelor, trebuie să vedem...
4 mai, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: