curs de guvernare

Pentru România, anul 2010 a fost inca unul de criza, al doilea! Din nefericire, putine lucruri bune s-au intamplat in acest an. Guvernantii ne promit ca vom iesi din criza anul viitor, nimeni nu spune insa cum se...
30 decembrie, 2010
Uitaţi-vă în legi şi în organizarea societăţii: statul nostru de drept, atâta cât, cel puţin din punct de vedere formal, este astăzi, nu-i altceva decât produsul condiţionărilor şi presiunilor extene din anii 1998-2006. Iar din punct de vedere...
22 decembrie, 2010
Pentru a fi corect cu cititorul acestor randuri, trebuie sa declar ca l-am sustinut pe Traian Basescu de trei ori. Prima data in 2004, a doua la Referendumul din din 19 mai 2007 si ultima data in alegerile...
17 decembrie, 2010
”Romania este acum undeva la mijlocul drumului dintre gândirea franceză și cea britanică în materie de legislație a muncii, fiind obligată să țină cont de normele europene în materie.”
12 decembrie, 2010

2010 – O scurtă prezentare şi puţină speranţă

Pentru România, anul 2010 a fost inca unul de criza, al doilea! Din nefericire, putine lucruri bune s-au intamplat in acest an. Guvernantii ne promit ca vom iesi din criza anul viitor, nimeni nu spune insa cum se va produce acest lucru. Din punctul meu de vedere, iesirea din criza este putin probabila, simplu, nu vad cum. Coloana vertebrala a economiei unei tari – firmele mici si mijlocii – a fost lovita fatal.

Veteranii americani ai războiului din Irak, şomeri după întoarcerea acasă * Peste 10 milioane de britanici care trăesc acum vor ajunge la 100 de ani * Danemarca a arestat cinci suspecţi de atacuri la ziarul care l-a caricaturizat pe Mahomed în 2005 * Vaticanul anunţă măsuri de prevenire a spălării banilor * Incindente diplomatice între SUA şi Venezuela * Cel mai mic număr de civili ucişi în Irak din 2003 încoace * Putin, supărat din cauza problemelor de pe aeroporturi *

Veteranii americani ai războiului din Irak, şomeri după întoarcerea acasă. Ziarul “Washington Post” publică povestea unor tineri americani, care s-au înrolat în armată, au plecat

Aderarea la Schengen: România se răsteşte la Germania şi Franţa, Bulgaria încearcă să le ia cu binişorul * Crăciun cu bani în visterie pentru Guvern. Cât a avut la dispoziţie „Moşul” Emil Boc şi de unde a avut bani pentru cadouri * Daniel Dăianu: „Relansarea economică prin finanţarea consumului este o naivitate” * Bisericile Catolică şi Ortodoxă: proiecte sociale de 24 de milioane de euro * Leul rămâne în corzi şi în următorul an * Oficialii Bucureştiului nu ştiu câţi vizitatori are Capitala, da o pun pe harta turistică a Europei * Străinii fac exporturile României * Numărul angajaţilor în MAI, cu 25% mai mare decât media în Uniunea Europeană *

Aderarea la Schengen: România se răsteşte la Germania şi Franţa, Bulgaria încearcă să le ia cu binişorul. În timp ce românii au lansat un adevărat tir

”Oaia neagră”. Cum o fi arătând un Wikileaks european

Uitaţi-vă în legi şi în organizarea societăţii: statul nostru de drept, atâta cât, cel puţin din punct de vedere formal, este astăzi, nu-i altceva decât produsul condiţionărilor şi presiunilor extene din anii 1998-2006. Iar din punct de vedere politic, criza i-a dat României europene o şansă.

Băsescu, Traian Băsescu!

Pentru a fi corect cu cititorul acestor randuri, trebuie sa declar ca l-am sustinut pe Traian Basescu de trei ori. Prima data in 2004, a doua la Referendumul din din 19 mai 2007 si ultima data in alegerile din 2009. De fiecare data – din motive diferite, ultima data, din lipsa de alternative. Nu-l voi mai vota pe Basescu sau o formatiune condusa sau acreditata de el niciodata, daca nu va face ceea ce a promis in acest mandat, indiferent de climatul politic national sau international.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: