SUA își sporesc prezența militară în România: O escadrilă de avioane F16 sosește la baza Kogălniceanu
Un grup de avioane americane F-16 vor veni săptămâna aceasta în România pentru a participa la exerciţii în spaţiul aerian românesc şi vor rămâne o

Minoritatea tătară din Crimeea a votat, sâmbătă, în favoarea autonomiei sale pe teritoriul anexat recent de Rusia, relatează agenţiile Ukrinform şi RIA Novosti. “Tătarii nu
După euforia alipirii la federația Rusă, cetățenii din Crimeea realizează că din punct de vedere economic se află într-o situație dificilă. În peninsulă nu se
Impactul economic al anexării Crimeii, ar putea fi intrarea Rusiei în recesiune în acest an, chiar dacă Occidentul renunță la sancțiuni, a avertizat miercuri Banca
A trecut o săptămână de la referendumul prin care Crimeea a ieşit din componenţa teritorială a Ucrainei şi a fost anexată de Federaţia Rusă. O
Agenţia de evaluare financiară Fitch a înrăutăţit vineri, de la stabilă la negativă, perspectiva ratingului suveran al Rusiei, aflată deja pe un trend de încetinire