Salariul real net – scădere an/an în martie
Indicele câştigului salarial real a fost 94,9% în luna martie 2026, comparativ cu aceeași lună din anul precedent, conform datelor publicate miercuri de INS. Indicele

România a înregistrat în 2025 una dintre cele mai mici creșteri ale costului cu forța de muncă, în regiune, atât pe componenta salarială, cât și
Deficitul de forță de muncă asupra dinamicii anuale a prețurilor de consum în perioada 2019-2024 a fost, în medie, de circa 3,1 puncte procentuale, potrivit
Câștigul salarial mediu net din aprilie s-a ridicat la 5.647 de lei, în ușoară scădere (0,8%) față de luna precedentă, respectiv cu 8,2% peste nivelul
Deficitul de forță de muncă din economia românească a ridicat inflația cu aproximativ 2,8 puncte procentuale în 2023, an în care deficitul de salariați a
La nivel europeană nu există țară, cu excepția Irlandei, un caz aparte, care să se descurce cu venituri bugetare de sub 30% din PIB, a