coruptie

Aproximativ 650 de persoane au fost arestate luni fiindcă au participat la mitingurile anticorupție organizate la Moscova și Sankt Petersburg. Alexei Navalnîi, principalul lider al opoziției formate din societatea civilă, a fost condamnat la 30 de zile de...
13 iunie, 2017
DNA a trimis în instanță Dosarul finanțării campaniei lui Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009 în care sunt acuzate șase persoane, printre care Ioana Băsescu (fiica cea mare a fostului președinte), Elena Udrea și Dan Andronic (acționar...
24 mai, 2017
Șerban Mihăilescu, fost parlamentar și secretar general al Guvernului Năstase, a povestit marți, în fața instanței, că a participat la nunta lui Dan Andronic, desfășurată la Monte Carlo, unde au mai fost prezenți Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Nicolae...
23 mai, 2017
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a recomandat miercuri plenului respingerea solicitării DNA de a-l urmări penal pe Eugen Bejinariu într-unul dintre dosarele Microsoft. Potrivit deputatului Eugen Nicolicea, cel care a propus respingerea pe motiv că semnarea contractelor dezavantajoase...
17 mai, 2017
Procurorii DNA au cerut, marți, în cazul arhiepiscopului Tomisului – Teodosie Petrescu – înlocuirea controlului judiciar cu arestul la domiciliu în dosarul în care este judecat pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte...
16 mai, 2017
Fostul director al Spitalului ”Malaxa” Florin Secureanu (foto) a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest preventiv, pentru delapidare și luare de mită. El ar fi conceput și pus în aplicare mecanisme prin care și-a...
15 mai, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: