cooperare

Președinții Klaus Iohannis și Andrzej Duda au susținut duminică o conferință de presă comună în care ambii au transmis dorința de colaborare politică și economică a celor două state. După participarea la summitul NATO de la Varşovia, preşedintele...
10 iulie, 2016
Premierul Dacian Ciloș, aflat în vizită oficială în SUA a anunțat marți, după întâlnirea pe care a avut-o cu vicepreședintele Joe Biden, că a solicitat ”și am obținut sprijinul SUA și am obținut promisiunea că vom fi susținuți...
24 mai, 2016
Miniștrii de Externe din România și Lituania au semnat miercuri un Protocol privind consultări cu caracter regulat pentru consolidarea relațiilor din domeniul politic, economic și sectorial. „Protocolul prevede organizarea de consultări cu caracter regulat, având drept principale obiective...
19 mai, 2016
Un refugiat și-a dat foc marți în semn de protest față de închiderea graniței dintre Grecia și Macedonia, publicația britanică The Guardian considerând că mult-apreciatul plan de control al valului de azilanți provoacă haos. Protestul extrem relatat de...
23 martie, 2016
Administrația Prezidențială a anunțat luni că președintele Klaus Iohannis va efectua, în perioada 22 – 24 martie a.c., o vizită de stat în Republica Turcia, la Istanbul şi Ankara. Potrivit programului comunicat oficial, la Istanbul, Președintele României va...
21 martie, 2016
Organizația Salvați Copiii România, în parteneriat cu Alpha Bank, derulează o campanie în cadrul cărora copiii din medii defavorizate vor primi servicii educaţionale şi de asistenţă socială, juridică şi psihologică, în vederea reintegrării şcolare sau a prevenirii abandonului...
4 decembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: