Legea privind starea de alertă este constituțională – decizie CCR
Legea 55/2020, prin care este reglementată starea de alertă pe teritoriul României este constituțională, a decis marți CCR. A fost declarat neconstituțional articolul 72 din

Curtea Constituţională a respins miercuri, în unanimitate, sesizarea Guvernului cu privire la majorarea cu 40% a punctului de pensie. Comunicatul CCR: Cu majoritate de voturi,
Președintele Klaus Iohannis este obligat să promulge controversatele modificări aduse Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, după ce Curtea Constituțională a respins marți, cu
Președintele Klaus Iohannis a trimis miercuri Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A., precum
Pentru judecătorii Curții Constituționale, plenul CCR să trebuie să aprobe reținerea, arestarea și perchezițiile, însă nu și solicitarea de urmărire penală, așa cum prevedea lega
Mai multe dintre modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt neconstituționale, a decis luni CCR, cu majoritate de voturi. Legea se va