Romeo Stavarache, condamnat definitiv la 4 ani închisoare. Mihail Vlasov, eliberat condiționat
Romeo Stavarache, care a fost votat de trei ori ca primar al Bacăului, a fost condamnat definitiv, vineri, la patru ani de închisoare și interzicerea unor

Dan Șova, fost ministru al Marilor Proiecte, a fost condamnat luni la trei ani cu închisoare în Dosarul CET Govora, în care este acuzat de
Senatorul Marius Isăilă a fost condamnat definitiv la 5 ani şi 4 luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi instigare la fals, pentru că
Sorin Blejnar, fost președinte ANAF, a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare, pentru complicitate la evaziune fiscală și sprijin acordat unei grupări infracționale
Relu Fenechiu, fostul ministru al Transporturilor, a fost condamnat definitiv la ani de închisoare cu executare, în Dosarul ”Transformatorul”. Înalta Curte de Casație și Justiție
Dan Voiculescu, președintele fondator al Partidului Conservator, a fost condamnat joi la 5 ani de închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului București, în dosarul