comisia juridica

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a cerut marți Comisiei juridice a Senatului amânarea discuțiilor privind proiectul legii de grațiere, până când vor fi elaborate celelalte soluții necesare rezolvării supraaglomerării din penitenciare. Comisia juridică a Senatului a reluat marți discutarea...
21 martie, 2017
UPDATE. Plenul Senatului a respins luni OUG 13, în baza avizului primit de la Comisia Juridică. Actul normativ urmează să fie trimis Camerei Deputaților, care, foarte probabil, va adopta săptămâna aceasta o decizie asemănătoare. De precizat: demersul Senatului...
20 februarie, 2017
Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a anunţat, miercuri, că activitatea comisiei va fi reorganizată astfel încât să se lucreze în trei subcomisii, după care se va da un vot în plenul reunit al comisiei, pentru...
11 ianuarie, 2017
Comisia juridică din camera inferioară a Parlamentului le recomandă senatorilor să voteze pentru ridicarea imunității fostului ministru al Internelor Gabriel Oprea, astfel încât acestasă poată fi anchetat de DNA în dosarul referitor la moartea polițistului Bogdan Gigină. DNA...
14 septembrie, 2016
Biroul permanent al Senatului a transmis luni Comisiei juridice spre analiză solicitarea privind începerea urmăririi penale a senatorului Titus Corlățean în dosarul „Vot Diaspora 2014”, a anunțat, luni, vicepreședintele Ioan Chelaru (foto). Comisia juridică va prezenta Biroului permanent...
30 mai, 2016
Deputaţii din Comisia juridică au adoptat, marţi, în unanimitate, legea dării în plată, ei eliminând programul Prima Casă de sub incidenţa actului nomativ şi majorând plafonul de la 150.000 la 250.000 de euro. Potrivit proiectului adoptat, legea se...
5 aprilie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: