comert exterior

Calitatea guvernanței publice și corporatiste din România este inferiorară nu numai celei din țările Europei Centrale, dar și a celei din Cipru, (FYR) Macedoniei și Muntenegrului, ba chiar și față de Turcia, potrivit unui raport al Băncii Europene...
27 noiembrie, 2017
Pe fondul celor mai reduse exporturi din ultimele  luni, deficitul comercial lunar a depăşit din nou pragul de un miliard de euro în septembrie 2017. Faţă de luna anterioară, atât livrările la extern cât şi importurile s-au majorat...
9 noiembrie, 2017
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a crescut cu aproape 1.734 milioane de euro, până la 28% pe primele opt luni ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 7.882,6 milioane de euro, potrivit datelor Institutului Naţional...
10 octombrie, 2017
Deficitul comercial al României a crescut cu 33,1%, în primele şapte luni din acest an comparativ cu perioada similară din 2016, până la peste 6,824 miliarde euro, potrivit comunicatului emis luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Pe...
11 septembrie, 2017
Deficitul comercial pe al doilea trimestru din 2017 a fost de 3.520,7 milioane euro, potrivit datelor comunicate de INS, ce arată o creştere spectaculoasă de circa 52% faţă de primul trimestru al anului în curs. Mai mult, pe...
15 august, 2017
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele cinci luni ale anmului 2017 a fost de 4467,6 milioane euro, mai mare cu 680,1 milioane euro (+18,5%) decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Instuitutului Național de...
10 iulie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: