ciuca

O delegație a Organizației pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), condusă de Alvaro Pereira, economist șef și director al departamentului Economie OCDE s-a aflat miercurila București, având întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precum și...
3 mai, 2023
Premierul Nicolae Ciucă a confirmat marți discuția din coaliția de guvernare despre supraimpozitarea veniturilor salariaților cu salariul mai mare decât președintele, dar a explicat că nu se ia nicio măsură până când Ministerul Finanțelor nu prezintă o analiză...
25 aprilie, 2023
ANAF a aplicat sancţiuni contravenţionale (amenzi şi confiscări) în valoare de 38,5 milioane lei, în urma controlării, în primele trei luni ale anului, a 7.162 de persoane fizice și juridice, conform unui mesaj postat pe Facebook de președintele...
20 aprilie, 2023
Comisia Europană a reacționat miercuri, în criza importurilor de cereale ucrainiene, după cele câteva săptămâni de proteste ale celor mai afectate state. A fost nevoie de restrictii unilaterale, suspendări ale importurilor și o scrisoare semnată de premierii Poloniei,...
19 aprilie, 2023
Dezvoltarea sectorului energetic din România și investiţiile în regenerabile au fost principalele teme discutate marți de premierul Nicolae Ciucă și directorul Agenţiei Europene pentru Cooperarea Reglementatorilor din domeniul Energiei, Christian Zinglersen. Discuțiile celor doi oficiali au avut loc...
22 februarie, 2022
Premierul Nicolae Ciucă a transmis populației, la începutul ședinței de Guvern de miercuri, că masca de protecție rămâne obligatorie și în spațiile publice deschise, până în momentul în care decizia CCR, de neconstituționalitate a acestei măsuri, va fi...
16 februarie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: