CCR: Darea în plată e parțial neconstituțională
CCR a declarat miercuri neconstituționale câteva prevederi din Legea pentru modificarea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor

Avocatul Poporului (AP) consideră că anumite prevederi privind condițiile pentru a putea candida la Președinția României și condițiile definirii unui partid parlamentar sunt neconstituționale, ca
Avocatul Poporului va ataca la CCR legea privind alegerea președintelui României, a confirmat Renate Weber, șefa instituției. Ea a precizat că decizia Curții nu va
Toate dosarele soluţionate de completurile de trei judecători de laICCJ înainte de 23 ianuarie 2019, care nu au o decizie definitivă sau au o sentinţă
Ministrul Justiției, Ana Birchall, o acuză pe Lia Savonea că a „uzurpat” atribuțiile Ministerului Justiției, transmițând direct Senatului propunerile pentru Legea ANI. „CSM era preocupat
Președintele CSM, Lia Savonea, va sesiza CCR în legătură cu posibilul conflict juridic de natură constituțională declanșat de „atitudinea” Anei Birchall, ministrul Justiției, care s-ar