bursa

Guvernul intenţionează să listeze în acest an sau cel mai târziu anul viitor, la bursele din Bucureşti şi Londra, acţiuni ale unor companii precum Aeroportului internaţional Bucureşti-Otopeni, portului Constanţa, Hidroelectrica, Romtelecom și altele. Anunțul a fost făcut duminică...
3 mai, 2015
Guvernul intenționează să continue privatizarea societăților rămase în portofoliul statului prin intermediul pieței de capital, respectiv creșterea free-float-ului pentru societățile deja listate și în care statul deține o poziție de acționar minoritar. Potrivit unui comunicat de presă, Executivul...
29 aprilie, 2015
Bursa de la Atena s-a prăbuşit marţi cu 11,2% – cea mai mare scădere din 1987 încoace – după ce investitorii s-au alarmat la posibilitatea ca partidul comunist Syriza ar putea ajunge la putere, informează publicaţiile economice internaţionale....
10 decembrie, 2014
Acţiunile celor mai mari companii americane din domeniul apăririi, în frunte cu Lockheed Martin, se tranzacţionează în acestă perioadă la preţuri record, după escaladarea conflictelor armate din lume, scrie Bloomberg. Odată cu atacurile aeriene ale SUA împotriva militanţilor...
25 septembrie, 2014
Guvernul pregăteşte modificarea legislaţiei privind politica de investiții a fondurilor de pensii, pentru ca acestea să poată deţine mai multe acţiuni listate şi obligaţiuni corporative. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat marţi, printr-un comunicat, că intenţionează să creeze...
22 iulie, 2014
Producătorii autohtoni de gaze naturale şi operatorii afiliaţi lor au obligaţia de a vinde pe piaţa concurenţială minimum 20% „din producţia proprie, destinată consumului intern”, potrivit unui ordin emis la 10 iulie de Autoritatea Naţională de Reglementare în...
15 iulie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: