Calendarul adoptării bugetului în Parlament
Senatorii şi deputaţii au termen până luni, la ora 9.00, să depună amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2018, urmând ca de marţi să

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu a publicat luni o analiză a bugetului pentru 2018, una dintre concluziile sale fiind: proiectul propus de Guvern încalcă legea fundamentală
Florentin Pandale, primarul independent al oraşului Voluntari, a lansat un apel către toţi primarii din România, indiferent de partid, să-şi convingă parlamentarii care îi reprezintă
Guvernul a adoptat miercuri proiectul Bugetului de stat pe anul 2018, dintr-un comunicat al Executivului aflând că ”sănătatea, educația și investițiile sunt prioritățile proiectului de
Prima data se întâmplă, a doua oară poate fi o coincidenţă dar a treia oară deja se confirmă stabilizarea unei strategii care nu poate duce
Guvernul actual aplică în prezent exact reţeta eşecului economic patentată de Călin Popescu Tăriceanu în anii 2007-2008, prin rate mari de deficit bugetar şi consum