brexit

Vizita premierului Viorica Dăncilă la Bruxelles s-a încheiat marți seara, fără ca vreuna dintre numeroasele întrevederi de pe agendă să se încheie cu o conferință de presă. Toate informațiile referitoare la vizită au fost oferite de Guvern. „Este prima...
11 iulie, 2018
Boris Johnson (foto) şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Externe al Marii Britanii, devenind astfel al patrulea demnitar care, în ultimele 24 de ore, părăseşte guvernul pentru că nu este de acord cu planul prim-ministrului Theresa...
9 iulie, 2018
Ministrul Brexitului, David Davis (foto), și secretarii de stat care conduc ”Departamentul pentru ieșirea din UE”, Steve Baker și Suella Braverman, au demisionat duminică, la două zile după ce premierul Theresa May a obţinut acordul Guvernului britanic pentru...
9 iulie, 2018
Legea de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) a fost promulgată marţi, după mai multe luni de dezateri dure în Parlamentul britanic, anunță BBC. Brexit – prevăzut a se produce peste nouă luni...
26 iunie, 2018
Cel puțin 10 state membre vor anunța luni expulzarea diplomaților ruși, conform unor declarații pe surse acordate la finalul Consiliul European. În cadrul summitului, liderii țărilor UE au confirmat evaluarea Marii Britanii, potrivit căreia atacul de la Salisbury...
25 martie, 2018
Marea Britanie și-a retras oferta de a conduce, în 2019, forța militară a UE pregătită pentru luptă- este primul exemplu concret de efect provocat de  ieșirea Marii Britanii din UE. Potrivit unei scrisori obținute de Politico, Marea Britanie...
20 martie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: