Emil Boc: Patronii au încheiat de patru ori mai multe contracte de muncă, în 2 zile de aplicare a noului Cod al Muncii
În primele două zile de aplicare a noului Cod al Muncii şi a măsurilor de combatere a muncii la negru, au fost încheiate 42.000 de

Sterling Resources Ltd. a notificat Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) că invocă forţa majoră cu privire la contractul de exploatare pentru perimetrele petrolifere Midia
Premierul Emil Boc va îndeplini şi funcţia de ministru interimar al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, potrivit unui decret prezidenţial, semnat joi de Traian Băsescu.
Executivul şi-a angajat, luni, răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectelor de lege privind Codul de dialog social şi blocarea majorării salariilor profesorilor cu 50% în
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, că va înainta Parlamentului, după Paşti, proiectul de modificare a Constituţiei, prn care judeţele
Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a susţinut, joi, că în acest moment nu sunt motive pentru eventuala îngheţare a preţului carburanţilor, şi nici în privinţa resurse