BNR a cumpărat titluri de stat de doar jumătate de miliarde de lei în iunie
Banca Națională a României (BNR) a cumpărat în iunie titluri de stat de circa 533,1 milioane de lei de pe piața secundară, reiese din datele

Băncile consideră că riscul nerambursării creditelor companiilor și ale persoanelor fizice a crescut în primul trimestru direct la nivelul maxim, „sever”, de la nivelul „moderat
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) și-a propus să ia cu împrumut 4,8 miliarde de lei, în luna iulie, de la băncile comerciale, mai puțin decât cele
Reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv din perspectiva structurii și a costului de finanțare a deficitului bugetar
Statul va avea nevoie să împrumute 120 de miliarde de lei în acest an, necesarul brut de finanțare fiind revizuit în urma majorării deficitului bugetar,
Banca Națională a României (BNR) a redus la 7 miliarde de lei „stocul mediu zilnic” al operațiunilor repo, prin care pompează lichidități în sistemul bancar,