bnr

Băncile consideră că riscul nerambursării creditelor companiilor și ale persoanelor fizice a crescut în primul trimestru direct la nivelul maxim, „sever”, de la nivelul „moderat ”. Evoluţia riscului de nerambursare a sărit peste treapta „ridicat”, potrivit sondajului Băncii...
3 iulie, 2020
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) și-a propus să ia cu împrumut 4,8 miliarde de lei, în luna iulie, de la băncile comerciale, mai puțin decât cele 9,1 miliarde de lei împrumutate în iunie, dar cu același scop al refinanţării...
1 iulie, 2020
Reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente și deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv din perspectiva structurii și a costului de finanțare a deficitului bugetar reprezintă două riscuri sistemice severe la adresa stabilității financiare din România, reiese din...
29 iunie, 2020
Statul va avea nevoie să împrumute 120 de miliarde de lei în acest an, necesarul brut de finanțare fiind revizuit în urma majorării deficitului bugetar, survenită pe fondul evoluției finanțelor publice în contextul pandemiei Covid-19. Anterior, Ministerul Finanțelor...
29 iunie, 2020
Banca Națională a României (BNR) a redus la 7 miliarde de lei „stocul mediu zilnic” al operațiunilor repo, prin care pompează lichidități în sistemul bancar, pe baza colateralelor de titluri de stat, în perioada 15 mai – 15...
18 iunie, 2020
Când, în urmă cu vreo lună, atrăgeam atenția (stârnind întrebări și suspiciuni ”în piață” și nedumeriri în mica lume a economiștilor) că BNR a devenit peste noapte – chiar peste noapte –  instituția vedetă periculos de puternică a...
16 iunie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: