BNR: Inflație de 5-6% în primul semestru
Banca Națională estimează că rata inflaţiei va fi de 5-6% în prima jumătate a anului, urmând ca ulterior să scadă, însă nivelul acesteia va depinde

România aratat trei ținte asumate în acordul cu Fondul Monetar Internațional și a solicitat prelungirea cu trei luni a actualei înțelegeri, a anunțat, marți, șefiul
Moneda națională s-a apreciat semnificativ ca urmare a anunțului făcut pe 15 ianuarie 2013 de JP Morgan, lider mondial în servicii financiare, referitor la eligibilitatea
Leul s-a apreciat după anunţul JP Morgan privind includerea obligaţiunilor României într-un indice al băncii, astfel că referinţa publicată de Banca Naţională a României (BNR)
România a achitat în 2012 primele rate din împrumutul luat prin acordul cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială (FMI/CE/BM) în aprilie 2009.
Banca Naţională a României (BNR) a afişat în ultima zi a anului un curs de referinţă de 4,4287 lei/euro, leul înregistrând astfel o scădere de