Întâlnire Obama – Erdogan în China, pe 4 septembrie
Președintele american Barack Obama va avea o întrevedere bilaterală cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan care se va desfășura în marja apropiatului summit G20 din

Barack Obama şi Vladimir Putin au discutat miercuri despre războiul din Siria şi implicarea Moscovei în criza din Ucraina, în cadrul unei convorbiri telefonice între
Președintele Barack Obama spune că se așteaptă ca Congresul american să adopte acordul comercial cu statele din regiunea Asia-Pacific după încheierea alegerilor primare, dar și că
Preşedintele american Barack Obama se va afla duminică şi luni în Germania, în cadrul ultimei etape a turneului internaţional în cadrul căruia a vizitat, pe
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va cere Germaniei să se implice mai mult în misiunile de apărare a statelor membre NATO din estul Europei, potrivit
Dacă va părăsi Uniunea Europeană, Marea Britanie va rămâne „în coada plutonului” în materie de relații comerciale cu SUA, a atras vineri atenția, la Londra,