Expunerea economiei UE pe Rusia și sancțiunile împotriva Moscovei
Liderii europeni s-au reunit joi la Bruxelles pentru a discuta situaţia din Ucraina, eventuala extindere a „listei negre” şi noi sancţiuni împotriva Rusiei. Cine va

Impunerea unor sancţiuni financiare împotriva Rusiei ar afecta Europa, de aceea o decizie unitară şi o poziţie fermă a UE este mai greu de luat,
Timpul se scurge rapid. Datoriile Greciei şi nu numai ale ei, se acumulează implacabil. Indicatorii financiari ai băncilor europene se deteriorează sub efectul expunerilor pe
Şeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anunţat marţi că susţine punctul de vedere exprimat de Traian Băsescu, privind
Băncile europene intenţionează să vândă active de peste 30 miliarde de euro (40 miliarde de dolari) deoarece criza datoriilor a sporit necesitatea majorării capitalului, potrivit
Autorităţile germane şi franceze au început să lucreze la o strategie cu trei componente pe fondul temerilor că escaladarea crizei datoriilor suverane din zona euro ar putea să scape de sub control.