austria

Întârziat din cauza crizei ruso-ucrainene care a izbucnit în 2014, proiectul care prevede prelungirea până la Viena a reţelei de căi ferate ruseşti a redevenit o prioritate, a anunţat vineri guvernul austriac, potrivit AFP, citată de Agerpres. Finalizarea proiectului...
21 august, 2017
Gazoductul BRUA s-ar putea opri în Ungaria, după ce autoritățile de la Budapesta au anunțat vineri că Austria ar putea fi exclusă din proiect, potrivit icis.com. BRUA este un proiect strategic al uniunii energetice și leagă, pe parcursul...
22 iulie, 2017
Viena a interzis intrarea în Austria a ministrului turc al economiei, Nihat Zeybekci, care urma să țină un discurs la un miting legat de împlinirea unui an de la puciul eșuat din Turcia. „I s-a interzis vizita întrucât...
10 iulie, 2017
Premierul Sorin Grindeanu se întâlnește marți, la Viena, cu cancelarul Christian Kern, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Austria. Potrivit unui comunicat al Guvernului, programul vizitei indică faptul că premierul român va petrece o oră...
8 mai, 2017
Ministrul austriac de externe, Sebastian Kurz (foto), a pledat luni, după referendumul constituțional din Turcia, pentru stoparea negocierilor de aderare a Ankarei la Uniunea Europeană, anunță AFP. ”După referendumul din Turcia, nu putem să revenim pur și simplu...
17 aprilie, 2017
Relațiile Turciei cu UE se află într-un punct critic după ce, în ultimele 2 zile, disputele diplomatice cu Olanda, legate de campania electorală pe care Ankara dorește să le organizeze în țări cu comunități turce semnificative, au escaladat....
12 martie, 2017

Vizită în Austria a premierului Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu se întâlnește marți, la Viena, cu cancelarul Christian Kern, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Austria. Potrivit unui comunicat

Vizită în Austria a premierului Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu se întâlnește marți, la Viena, cu cancelarul Christian Kern, în cadrul unei vizite pe care o efectuează în Austria. Potrivit unui comunicat

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: