atena

Liderul socialist Evangélos Vénizélos a condiţionat duminică sprijinul său pentru un guvern de coaliţie proeuropean împreună cu dreapta de participarea stângii radicale şi moderate, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul PASOK, formaţiune clasată pe poziţia a treia în...
17 iunie, 2012
Germania este pregătită să discute despre termenul necesar pentru punerea în aplicare a reformelor în Grecia, a afirmat duminică şeful diplomaţiei de la Berlin, Guido Westerwelle, într-o intervenţie televizată, potrivit AFP, citată de Agerpres. ‘Nu pot exista schimbări...
17 iunie, 2012
O eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar putea declanşa în România „retrageri semnificative” de depozite de la subsidiarele băncilor elene, precum şi un avans al creditelor neperformante, în cazul unei deprecieri prelungite şi puternice a leului,...
17 iunie, 2012
O renegociere a programului de ajutor al Greciei de 130 de miliarde de euro (165 de miliarde de dolari) din partea FMI şi a UE este aproape inevitabilă indiferent de rezultatul alegerilor de duminică, potrivit unor analiti consultați...
16 iunie, 2012
“Referitor la Atena, mă gândesc la toate acele persoane care încearcă tot timpul să evite plata impozitelor. Cred că ar trebui să se ajute în mod colectiv, plătindu-şi toţi impozitele”, a declarat Cristine Lagarde, directorul FMI, într-un interviu...
27 mai, 2012
Liderul stângii-radicale din Grecia, Alexis Tsipras, a început un turneu în capitalele europene, fiind susţinut de sentimentele profund anti-austeritate din ţara sa – potrivit Euronews. Prima oprire a fost la Paris, unde a luat parte la un miting...
22 mai, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: