atena

Planul de austeritate cu care guvernul elen s-a prezentat în faţa parlamentului a reuşit să adune, cu emoţii, numărul de voturi necesar adoptării. 155 de parlamentari au votat pentru, 138 au fost împotrivă, 2 s-au abţinut iar 5...
29 iunie, 2011
Protestatarii greci au atacat miercuri cu sticle incendiare clădirile care găzduiesc sediul Ministerului de Finanţe din Atena, unde s-au înregsitrat şi ciocniri cu forţele de ordine, relatează Reuters. Zona din faţa intrării principale a clădirii a fost cuprinsă...
16 iunie, 2011
Grecia mai are bani doar până pe 18 iulie, şi dacă nu găseşte finanţare va intra în default, notează money.ro. De măsurile pe care le vor lua până atunci FMI, UE şi BCE depinde viitorul zonei euro. Grecia...
25 mai, 2011
Banca Centrală Europeană preseză Grecia să-şi privatizeze companiile şi respinge o eventuală restructurare a datoriei, a declarat fostul vicepreşedinte al BCE Lucas Papademos, într-un interviu acordat publicaţiei elene ‘Ta Nea’, citată de Reuters. Oficialul elen susţine că acesta...
21 mai, 2011

BCE presează Grecia pentru privatizări masive

Banca Centrală Europeană preseză Grecia să-şi privatizeze companiile şi respinge o eventuală restructurare a datoriei, a declarat fostul vicepreşedinte al BCE Lucas Papademos, într-un interviu

BCE presează Grecia pentru privatizări masive

Banca Centrală Europeană preseză Grecia să-şi privatizeze companiile şi respinge o eventuală restructurare a datoriei, a declarat fostul vicepreşedinte al BCE Lucas Papademos, într-un interviu

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: