angela merkel

Ministerul rus de Externe a informat sâmbătă că ajutorul umanitar a fost descărcat la destinaţie, în sud-estul Ucrainei, informează Reuters. Moscova a anunţat intenţia sa de a continua colaborarea cu Crucea Roşie, în scopul altor acţiuni similare. Între...
23 august, 2014
Jocurile politice par să se complice miercuri la Bruxelles, înainte de reuniunea liderilor europeni. Funcţiile de Înalt Reprezentant şi de preşedinte al Consiliului European trebuie împărţite între familia popularilor europeni şi cea a socialiştilor. Socialiştii o susţin pentru...
16 iulie, 2014
Cancelarul german Angela Merkel a apreciat, luni, drept “grave” informaţiile privind agentul serviciilor secrete germane arestat săptămâna trecută sub acuzația că ar lucra în favoarea Statelor Unite. Un agent BND a fost arestat, miercuri, sub acuzaţia că lucra...
7 iulie, 2014
Liderii statelor europene reuniţi marţi seara la Bruxelles nu l-au desemnat pe Jean Claude Junker preşedinte al Comisiei Europene, în ciuda insistenţei Parlamentului European. Liderii din PE l-au desemnat luni pe fostul premier luxemburghez să formeze o majoritate...
28 mai, 2014
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat sâmbătă că Uniunea Europeană va trece la sancţiuni economice împotriva Rusieie, dacă aceasta va atenta din nou la integritatea teritorială a Ucrainei. „Dacă se va continua violarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, vom...
6 aprilie, 2014
Angela Merkel i-a cerut preşedintelui rus, Vladimir Putin, să nu destabilizeze Republica Moldova, a spus purtătorul de cuvânt al cancelarului german, care a anunţat că cei doi lideri au avut duminică o conversaţie telefonică. Avertismentul liderului de la...
24 martie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: