angela merkel

Cancelarul Angela Merkel a făcut luni o vizită la Budapesta, prima de la reinstalarea la putere a lui Viktor Orban, în 2010. Scopul acestei vizite au fost, potrivit presei germane, discuţiile despre „afacerile bilaterale și politice al Uniunii...
2 februarie, 2015
SUA ar putea face curând un pas important în privinţa situaţiei din Ucraina: oficiali ai administraţiei americane au în vedere să susţină trimiterea de armament defensiv forţelor ucrainene care luptă împotriva separatiştilor proruşi în estul Ucrainei, a anunţat...
2 februarie, 2015
Situaţia din Ucraina şi din Moldova a fost adusă în discuţie în prima convorbire telefonică dintre cancelarul german Angela Merkel şi preşxintele ales, Klaus Iohannis, se arată într-un comunicat de presă publicat miercuri pe site-ul guvernului de la...
19 noiembrie, 2014
Preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Petro Poroşeko, s-au întâlnit vineri dimineaţă la Milano, pentru discuţii legate de respectarea acordului de încetare a focului în estul Ucrainei şi de furnizarea de energie pentru Kiev. Cei doi preşedinţi...
17 octombrie, 2014
Reunificarea Germaniei pe cale paşnică poate fi un model pentru rezolvarea actualelor probleme din Europa, a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, precizând că va depune eforturi ca Republica Moldova, Ucraina şi Georgia să beneficieze de dreptul la...
4 octombrie, 2014
Cancelarul Angela Merkel făcut sâmbătă o vizită la Kiev, ca gest politic de susţinere a Ucrainei, şi pentru a pregăti întrevederea dintre Petro Poroşenko şi Vladimir Putin care ar urma să aibă loc marţi la Minsk. Într-un interviu...
25 august, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: