Senatul amână o săptămână stabilirea procedurilor de dezbatere a ”dosarului Corlățean”
Senatul trage de timp în privința solicitării DNA de urmărire penală a lui Titus Corlăţean: Biroul Permanent nu s-a întrunit marți, așa cum fusese anunțat

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a anunțat vineri, pe pagina sa de Facebook, amânarea demisiei până după Paști. “Am convenit cu Primul-Ministru că nu îmi voi
Guvernul a amânat miercuri aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2016 al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române-TAROM S.A aflată sub autoritatea Ministerului
Judecarea procesului în care preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa solicită revizuirea deciziei de anulare a contractului pentru un imobil cumpărat de aceştia în centrul
Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) solicită Guvernului amânarea cu un an a aplicării noilor norme pentru emiterea sau prelungirea autorizațiilor de
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au amânat luni, pentru data de 29 ianuarie, dezbaterile apelului în dosarul „Referendumul”, dosar în care