Guvern: Legislație de accelerare a procesului adopțiilor
Guvernul a aprobat miercuri proiectul de “simplificare”a adopţiilor, un set de reglementări ce vizează mai exact accelerarea procesului. „În noua formulare, adopţia are termene extrem

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, marţi, că interzicerea, în Austria, a adopţiilor de către al doilea membru al unui cuplu de homosexuali
Papa Benedict al XVI-lea a criticat vineri foarte dur noile concepţii privind familia care nu se bazează pe uniunea dintre un bărbat şi o femeie,
Franţa vrea să interzică utilizarea cuvintelor “mamă” şi “tată” în documentele oficiale, potrivit unui proiect care legalizează căsătoriile şi garantează drepturi egale de adopţie pentru
Preşedintele român, Traian Băsescu, va avea marţi o întrevedere cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden, potrivit ziarului american The Hill. Într-o prezentare a evenimentelor anunţate pentru