teorie ce susţine că “diferenţele mici existente în condiţiile iniţiale pot produce diferenţe foarte mari într-un fenomen. O mică eroare în condiţiile iniţiale poate duce la o eroare enormă în condiţiile finale. În acest caz predicţia fenomenului devine imposibilă” (H. Poincaré). T.h. consideră că cele mai multe sisteme naturale sunt caracterizate prin evoluţie aleatorie locală şi determinism global. Toate sistemele care evoluează nu trebuie numai să supravieţuiască şocurilor aleatorii, ci şi să absoarbă aceste şocuri pentru a învăţa, a se autoadapta şi a-şi îmbunătăţi funcţionarea. Principala caracteristică a haosului este aceea că sisteme deterministice simple pot genera ceea ce se numeşte comportare aleatorie. Există studii privind aplicarea t.h. la elaborarea unor modele macroeco- nomice nelineare (ex. Baumol şi Benhabib – 1989, Rosser – 1991, Zhang – 1991, Day – 1994, de Vilder
– 1995 ş.a.). Modelul BDS (elaborat de Brock, Deckert şi Scheinkman în 1987), care prezintă estimarea dimensiunii fractale a seriilor dinamice şi, implicit, a testării caracterului stochastic sau endogen al proceselor economice, este folosit deja de noile burse occidentale. Modelul lui Richard Day (1994) a fost folosit pentru a studia regimurile de comportament al sistemului macroeconomic american în funcţie de rata impozitării (v. Complexitate).