DINAMICĂ ECONOMICĂ
expresie a evoluţiei, în timp, a fenomenelor şi proceselor economice dintr-o ţară, concretizată în creşteri sau diminuări ale producţiei, produsului intern brut etc. D.e. se exprimă în mărimi absolute şi relative,

concept elaborat şi vehiculat, în special în ultimele decenii, ca urmare a amplificării eforturilor de cercetare interdisciplinară a tot mai complexelor probleme care caracterizează evoluţia contemporană a
model dinamic de adaptare reciprocă a forţelor pieţei, în cadrul căruia modificările preţurilor şi a cantităţilor se realizează în funcţie de reacţia întârziată a ofertei. D.p. de p. este reprezentarea procesului de
proces monetar-real, care se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ratei de creştere a nivelului general al preţurilor. D. există într-o ţară unde rata creşterii preţurilor este mai mică într-un an,
tip sau formă de dezvoltare economică ce asigură satisfacerea cerinţelor prezente de consum fără a le compromite sau prejudicia pe cele ale generaţiilor viitoare. Concept relativ nou, conturat şi
ansamblu de transformări cantitative, structurale şi calitative în instituţiile, mecanismele şi structurile organizaţionale de funcţionare a economiei. D.i. se referă la instituţiile care determină modul în care funcţionează economia şi societatea. De